Cele mai apreciate parcuri de distractii din Europa

 Parcurile de distractii au fanii lor, indiferent de varsta. In clasamentul mondial pe 2011 in top 10 sunt doar doua parcuri de distractii de pe Batranul continent,  Europa Park, Rust, Germania si Pleasure Beach, Blackpool, Marea Britanie. Cedar Point (Sandusky, Ohio - SUA), Kneobels Amusement Resort (Elysburg, Pennsylvania- SUA), Dollywood (Pigeon Forge, Tennessee-SUA), Disneyland (Anaheim, California-SUA) sunt cele mai bine clasate parcuri de distractii la nivel global. 

Europa Park din Rust, Germania, cel mai bine cotat din Europa

Consilierturism.ro a selectat pentru voi cele mai apreciate parcuri de distractii : 

* Cel mai bine cotat la nivel european pe anul 2011 din top 10 "Golden Ticket Award” realizat de amusementtoday.com, publicatie online specializata in stiri si clasamente pe tema parcurilor de distractii, este Europa Park, situat in orasul german Rust, la 61 de kilometri de Strasbourg (Franta ) si la la 95 de kilometri de Basel, Elvetia. Trebuie mentionat ca acest clasament pe 2011 este dominat categoric de SUA, in afara de Europa Park fiind prezent in top 10 global doar Pleasure Beach, Blackpool, Marea Britanie, cu toate ca Disneyland Paris implineste 20 de ani in 2012 si este cel mai vizitat obiectiv de acest gen din Europa. 

Revenind la parcul din Rust, Europa Park isi asteapta vizitatorii cu peste 100 de atractii si spectacole fantastice, 11 roller coasters si 13 domenii tematice cu teme europene, menite sa le depaseasca vizitatorilor si cele mai salbatice si neinfricate asteptari, promit administratorii Europa Park. Bucurati-va, in parcul de distractii din Rust, de momente speciale alaturi de familie sau prieteni, intr-o pauza de la agitatia cotidiana. Pentru fiecare zona abordata tematic in acest parc de distractii, precum taramul Adventure Land- unde sunt instalatii clasice de agrement, precum roller coasterrs, carusel, karturi-se incearca prezentarea cat mai apropiata de adevar a vegetatiei , arhitecturii, atmosferei si atractiilor specifice zonei.

Europa-Park este situat intr-o regiune bogata din punct de vedere cultural, in apropierea frontierelor Germaniei cu Franta si Elvetia, in regiuea Muntilor Padurea Neagra, fiind destul de usor accesibil din Basel, Strasbourg sau Freiburg im Breisgau ( la 23 de kilometri de aeroportul din localitatea Lahr). Parcul de distractii din Rust atrage anual peste 4 milioane de vizitatori, Chocoland, unde turistii pot urmari procesul tehnologic de fabricatie al ciocolatei, fiind o atractie de top, ca de altfel si vestitul roller coaster Blue Fire, care atinge viteza de 100 de kilometri pe ora in doar 2,5 secunde si mai ales Silver Star, cel mai inalt roller coster din Europa, cu o inaltime de 73 de metri si o viteza maxima de 130 kilometri pe ora. Euro-Mir si Castelul Balthasar plus o multime de spectacole precum cele pe gheata sau de flamenco reprezinta alte atractii de top ale Europa Park din Rust. Tarifele pentru vara anului 2012 la Europa Park sunt de 37,5 euro pentru adulti ( 70 de euro pentru intrarea pe 2 zile), 33 de euro petru copii intre 4 si 11 ani ( 60 de euro pentru 2 zile). Detalii pe http://www.europapark.com

In Germania mai sunt si alte parcuri de distractii, foarte bine fiind cotat HANSA-Park, in apropiere de Hamburg ( pe autostrada A1 Lübeck-Puttgarden). In cei peste 30 de ani de existenta, Hansa-Park si-a extins oferta, astazi avand peste 125 de atractii si o suprafata totala de 460.000 mp.
Holiday Park este un rival al Europa Park, situat la  50 de kilometri vest de Heidelberg, în Haßloch, Germania. Principala sa atractie, bigFM Expedition GeForce,  a primit acum cativa ani premiul pentru cel mai bun montagne russe european,  atingand o viteza de  aproximativ 120 km/ora. Pentru mai multe informaţii privimd Holiday Park accesati http://www.plopsa.be/holiday-park/en

In lumea Lego: la Billund, Windsor si Guenzburg

Primul Legoland a fost construit in 1968 in Billund, Danemarca, fiind urmat in 1996 si 1999 de cele din Windsor (Anglia) si Carlsbad (California, SUA).

Legoland din Germania este un parc tematic care, desi vizeaza in special familiile cu copii, are cate ceva de oferit fiecarui vizitator, indiferent de varsta sa, de la jocuri de indemnare cu piesele Lego la adrenalina oferita de rapidele si imprevizibilele roller coaster. Legoland din Günzburg este de fapt al doilea parc Legoland din Germania, fiind deschis in anul 2002, dupa Hansapark. Legoland este in inima Bavariei, aeroporturile mai apropiate fiind cel din Stuttgart (114 km) si cel din München (113 km). Deschis in fiecare an intre 23 martie si 3 noiembrie, acest parc tematic axat pe construirea de figurine din piese Lego-are si roller coaster in zona Project X – LEGO Test Track. Insa ceea ce il face unic este  reprezentarea in miniatura, cu ajutorul pieselor Lego, in zona Miniland, a  unor repere ale Europei si ale lumii. Vei vizita astfel Plaza San Marco din Venetia, faimosul castel Neuschwanstein din Bavaria, morile de vant din Olanda si o statie de tren din Alpii elvetieni. Copiii se vor bucura de Piratenland, care le da prilejul sa navigheze in largul marii sau de Adventureland,  unde pot merge intr-un safari si intr-o expeditie in jungla. In Regatul Knights, se pot plimba cu roller coaster Dragon de Foc, si cu carusel Caterpillar. Detalii la www.legoland.de/en

Aventura in "savana" nemteasca in Serengeti Park

Serengeti Park. Daca visati la un safari in Africa dar aveti drum prin Hodenhagen, Germania, intre Hamburg si Hanovra puteti sa aveti o experienta mai putin salbatica la Serengeti Park. Aici animalele aproape domesticite se plimba pintre masini si bungalow-uri, printre atractiile Serengeti Park numarandu-se Aqua safari, Monkey World, unde copii pot interactiona cu maimutele, Amusement Wold- cu tot ce-i trebuie unui parc de distractii -de la montagne russe la carusel. Va puteti caza chiar Safari Lodge, in una din cele 80 de casute Safari Lodge sau puteti face un safari in "jungla"". Copii mai ales vor adora contactul sau macar apropierea animalelor exotice.
*Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul http://www.serengeti-park.de/en

Disneyland Paris, la aniversarea de 20 de ani, mare inghesuiala

Desi nu a fost inclus in top 10 mondial pe anul 2011, Disneyland Paris este pe buzele tuturor copiilor europeni si a parintilor lor in acest an si nu numai. Inaugurat in 1992, Disneyland Paris este situat la 32 de kilometri de capitala Frantei, fiind intins pe o suprafata de 566.560 de metri patrati. Creat dupa conceptul Disneyland California, SUA, la scurt timp dupa inaugurare, parcul din Franta si-a adjudecat prima pozitie in topul clasamentului amatorilor de distractii, deopotriva mici si mari, de pe Batranul Continent, in functie de  numarul de vizitatori. Intre atractiile forte ale Disneyland Paris se numara: Panormagic, ascensiune cu cel mai mare balon cu aer cald din lume, Nex Arcade - o suprafata de 1.500 de metri patrati dedicata exclusiv jocurilor (bowling, biliard, racing etc.) si, de asemenea, cele cinci tinuturi tematice - Main Street, USA Fantasyland, Frontierland, Adventureland si Discoveryland. Detalii pe http://www.disneylandparis.co.uk


In Franta mai sunt si alte parcuri tematice deosebite precum:
*Bagatelle, din Merlimont, intins pe o suprafata de 31 de hectare, cu 31 de atractii.
 http://www.parcbagatelle.com/ si http://www.bagatelle.fr
*Futurescope, Poitiers,  paradisul atractiilor 4D, o adevarata calatorie in viitor si in lumea virtuala, cu atractii creionate de designeri celebri.
Daca va tin puterile si stomacul, Futurescope este destinatia ideala. Cu masina se ajunge la Futurescope pe A10-E5 (Paris-Bordeaux), parcul de distractii fiind situat la aprox. 2 ore si jumatate de Paris. Cu TGV se ajunge in 1,5 ore din Paris, statia Poitiers, afflata la aprox 20 de minute de mers de Futuroscope.
detalii pe http://en.futuroscope.com
*Nigloland, situat in l'Aube, in inima provinciei Champagne, la doua ore de mers cu masina de la Paris sau Nancy sau la o ora si jumatate de Dijon, Reims sau Auxerre. Parcul de distractii Nigloland ofera peste 35 de atractii pentru toate varstele, copii si parinti, asteptati de cinci montagne russe: Bobsleigh, Chenille, Gold Mine Train, Schlitt’Express si Spatiale Expérience. Printre senzatiile forte ale Nigloland amintim de Ursul Griylz, Juke Box, Le Manoir Hante, Trenul minei, riviera canadiana, etc. detalii la http://www.nigloland.fr/guide-pratique
*Parq Astérix , situat la 30 km nord de Paris pe autostrada A1, intre iesirile 7 si 8. Se poate ajunge si cu mijloacele de transport in comun din statia de metrou Louvre (métro Palais-Royal), de unde se ia un autobuz special sau chiar din aerportul Roisy-Charles de Gaulle.  Parcul Astérix ofera 32 de atractii, inclusiv unele dedicate copiilor sub 6 ani. Noutatea acestui an la acest parc de distractii este OzIris, avand ca tema Egiptul. Printre atractiile forte ale parcului Asterix se numara cheval de Troie( de peste 12 metri inaltime), dar mai ales Goudurix ( cu cele sapte looping-uri ale sale) sauTonnerre de Zeus( montagne russe cu o panta de 50 de grade)
detalii pe www.parcasterix.fr/
* Alte parcuri de distractii pentru toata familia din Franta sunt  Parc Saint Paul, situat la 8 kilometri de Beauvais, cu 37 de atractii si Le Puy du Fou, din apropiere de Nantes.
Le Puy du Fou este un parc celebru cu tema istorica, care a implininit 30 de ani de existenta, fiind vizitat anual de peste 1,5 milioane de persoane. Nu veti avea senzatii tari de genul montagne russe dar va asteapta nu doar spectacole cu tenta istorica ci si parcuri imense, cu mii de specii de plante si animale. Detalii pe http://www.parcsaintpaul.fr si http://www.puydufou.com  .               

Spania : Port Aventura, cel mai mare din sudul Europei 

Situat pe Costa Dorada, la apoximativ 120 de kilometri de Barcelona și în apropierea cosmopolitei statiuni Salou, Port Aventura este cel mai mare parc de distracții din peninsula Iberica si din sudul Europei. Inspirat dupa modelul Disneyland, Port Aventura are cinci zone tematice dedicate unor civilizatii vechi respectiv Mediterrània, Far West, México, China si Polynesia, la care se adauga o sectiune inspirata din serialul Sesame Street. Parcul acvatic Costa Caribe și patru hoteluri tematice unde te poți caza sunt alte atractii ale acestui parc de distractii care are peste 2,6 milioane de vizitatori in fiecare an. Aici sunt unele dintre cele mai impresionante roller coaster din Europa- Shambhala: Expedición al Himalaya, dat în folosinta in anul 2012, sau în Furius Baco, ambele oferind experienta vitezei de 135 de kilometri/ora. Experiente pline de adrenalina sunt oferite si de turnul Hurakan Condor, unde dupa ce urci la cei 115 metri ai sai te lansezi rapid pana la o viteza de 115 kilometri/ora. Cei mici au o multime de atractii dedicate lor, in afara de spectacole, mai ales in sectiunea SésamoAventura. 

Italia, Gardaland in top

In Italia, cel mai apreciat parc de distractii este Gardaland, situat in apropiere de Verona, Milano sau Venetia. Cel mai mare parc de distractii din Italia, Gardaland mai are ca atu, pe langa designul deosebit, si panorama minunata a lacului Garda. Pe langa parcul de distractii in sine, poate fi vizitat si Gardaland Sea Life Aquarium, aflat la 2 km de gara Peschiera del Garda. Gardaland Park este inchis in perioada 10 ianuarie- 31 martie, in luna noiembrie si timpul zilelor miercuri din octombrie si decembrie. Detalii pe http://www.gardaland.it

Pleasure Beach (Blackpool, Marea Britanie)

Numarul doi in plan european, dupa Europa Park in clasametul amintit. Printre cele mai vizitate atractii din Blackpool Beach Pleasure, care are peste 70 de curse rapide si montagne russe, se numara Life Centre, Gradina zoologica Blackpool si Waterworld Sandcastle, la care se adauga Turnul Blackpool.
detalii la http://www.blackpoolpleasurebeach.com/

Tivoli Gardens, Copenhaga, Danemarca, mai mult decat un parc de distractii
Inaugurat in august 1843, Tivoli Gardens este cel mai batran parc de distractii din lume, dupa Dyrehavsbakken, din apropiere de  Klampenborg.

Tivoli Gardens gazduieste una dintre cele mai vechi roller coasters din lume, fiind neobisnuit nu doar pentru faptul ca este printre putinele "gradini de placere"-asa cum se numeau parcurile de distractii in trecut- situate in oras, aproape de centrul capitalei Copenhaga ci si sutele de specii de flori din vastele sale gradini si mai ales prin faptul ca Tivoli gardens gazduieste si spectacole de teatru si expozitii, la Golden Tower. Printre atractiile acestui obiectiv turistic de prim rang in Danemarca si Copenhaga se numara Dragonull - un carusel cu trei miscari diferite in acelasi timp, Demon - cel mai mare roller coaster din Danemarca, Gravity Tower sau The Star Flyer - cel mai inalt carusel din lume (80 m). Mountain Track - un roller coaster din lemn, cel mai popular dintre atractiile parcului, Ferris Wheel - unul dintre cele mai cunsocute si mai vechi dintre atractiile parcului, Castelul Valhalla - o aventura incitanta cu monstri si Boomerang - cel mai mare coaster  din Scandinavia (40 m inaltime) sunt alte atractii de prim rang ale Tivoli Gardens. Detalii pe http://www.tivoli.dk

Fiecare cu istoria lui

Orasul american Chicago isi atribuie conceptul actual al parcurilor de distractii, inaugurat in 1890, desi se pare ca in Danemarca au aparut astfel de locuri de distractii cu trei secole mai devreme. Dupa succesul acestui prim parc de distractii din America de Nord, a fost deschis destul de repede un al doilea, in 1895, cel la Coney Island, New York, si acesta a fost doar inceputul unei adevarate aventuri pentru unii si a unei afaceri colosale, pentru altii-mai putini ce-i drept. Indiferent de cine le-a inventat si unde a fost primul din lume, parcurile de distractii atrag miliarde de vizitatori in intreaga lume in fiecare an, afacerile din jurul acestora fiind de ordinul zecilor de miliarde de dolari.

Category: 

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.